DARK FORTRESS - Ylem

Cei care au alergie la astrofizica sunt rugati sa sara peste paragraful urmator (cu riscul de a nu intelege conceptul albumului).

La inceput a fost Ylem si toata materia era concentrata intr-un punct …sau poate nu, pentru ca atunci inca nu exista spatiul.  Apoi ceva, nu stim prea sigur ce, a cauzat explozia punctului initial… sau poate ca a fost o explozie care a avut loc simultan, peste tot, umpland tot spatiul. Cert e ca materia a trecut de la starea de simpla virtualitate la cea de realitate. Universul era foarte fierbinte in primele minute, temperatura era de peste o suta de mii de milioane de grade Celsius (cei care clatina din cap neincrezatori sunt rugati sa citeasca Primele trei minute ale universului ale lui Steven Weinberg). In sutele de milioane de ani care au urmat universul s-a racit (din fericire pentru noi) si s-a aflat in continua expansiune. Iar la un moment dat am aparut noi, care, insa, suntem prea mici ca sa avem un loc in povestea asta. Ce va urma? Daca in centrul initial (sau in zona virtuala de unde a aparut materia) exista suficienta materie atunci, candva in viitor, expansiunea universului se va opri din cauza fortelor de gravitatie si materia se va prabusi din nou in punctual originar (sau in subspatiu) si va urma, pentru cateva milisecunde, din nou Ylem, dupa care va avea loc un nou big bang si o noua expansiune, si tot asa la nesfarsit (asta e teoria universului pulsatoriu). Daca in punctual originar s-a epuizat materia dupa explozia initiala, universul isi va continua expansiunea insa stelele, care au o viata finita, isi vor inceta arderea si vor deveni sfere de carbon iar universul se va raci si se va transforma intr–un pustiu lipsit de viata (teoria mortii termice a universului). Pentru cei mai speriosi, care tremura deja la gandul ca vor muri prin compresie sau vor ingheta la momentul final, exista si teoria universului stationar dar despre ea voi povesti probabil in recenzia urmatorului album Dark Fortress.

Am trecut prin aceste detalii aride pentru ca noul album al trupei Dark Fortress are la baza ideea mortii existente la inceputul si finalul universului. Conform lui Morean cuvantul Ylem este o expresie care descrie starea materiei inainte de big bang si dupa moartea universului. Pe parcursul albumului sunt descrise evenimentele cosmice sau mai putin cosmice (ce rol o avea Satan in chestia asta nu imi dau seama si, probabil, nici membrii trupei, pentru ca piesa cu acest titlu nu are versuri) ce au loc intre cele doua momente, sau intre cele doua morti ale universului.

Albumul este un amestec de black-metal atmosferic melodic cu gothic, avangarde  si chiar cu un tuseu de progresiv. Duritatea black-metalului este atenuata de largi pasaje melancolice lente iar growlingul alterneaza cu vocea clean sau cu invocatii ce amintesc de pasajele gothice din unele albume Tiamat. Probabil ca, in ansamblu, albumul nu este sufficient de dur pentru a-i satisface pe amatorii de black pur, insa va prinde la cei care doresc o muzica mai complexa, axata pe un concept integrator si suporta si niste duritati moderate.

Dark Fortress e bazeaza mai mult pe melodie si atmosfera decat pe ritmuri progresive alambicate. Asa ca muzica este accesibila si placuta. Atmosfera albumului este intunecata, rece si melancolica, asa cum sugereaza subiectul. Universul lui Ylem este un univers indiferent, rece si apasator, in cadrul caruia omul nu are un rol prea important, fiind oprimat de zei si de materie. Si da, e un univers politeist, in care alaturi de Dumnezeu – creat de om dupa asemanarea cu sine - si de Satan, se preumbla si se implica diversi zei, printre care e citat Osiris, care a fost supus si el de catva ori mortii si invierii (deci starii de ...ylem) si Nemesis. Dupa cateva ascultari am ajuns la impresia ca acesta este cel mai bun album Dark Fortress, depasind Séance, care era, pana acum, varful productiilor trupei. Pe majoritatea piselor se detaseaza chitara, riff-urile furibunde alternadu-se cu pasaje meditative si melancolice, care chiar daca nu ies intotdeauna in evidenta prin originalitate, ajuta la crearea atmosferei. Uneori solourile de chitara sunt chiar catchy si te indeamna sa te intorci la pasajul respectiv pentru a-l mai asculta o data. Din cand in cand in ecuatie intervine si claparul, care adauga o doza de melancolie conceptului.

Albumul impresioneaza si prin omogenitate, pentru ca nu contine nici o piesa slaba. Ascultarile succesive nu duc la plictiseala, ci te ajuta sa deslusesti mai bine structura care sta la baza conceptului muzical. Ylem nu este un album care aduce noutati deosebite sau care va schimba peisajul muzical, insa este un album foarte bine facut, care va rezista ceva timp in play-listul amatorilor genului.

Arthur Nota: 8