RAGE - Unity

Unity este un album uimitor.
Uimitor pentru o trupa ca Rage. Debutind in 1985 sub numele de Avenger, au ramas ancorati puternic intre granitele metalului teuton, iar dupa zece ani si cam tot atitea albume  nimic nu parea sa-i abata de la drumul lor. Surpriza s-a numit experimentul simfonic Lingua mortis, scos in 1996 cu colaborarea orchestrei simfonice din Praga, iar acesta nu a ramas fara urmari in orientarea trupei. In perioada urmatoare schimbarea de stil este destul de radicala, albumele XIII (1998), Ghosts (1999) si mai ales Welcome to the Other Side (2001), renuntind la power/speedul anilor ’80 si aratind o abordare a metalului mult mai melodioasa si cu accente progresive. Cind iarasi, totul parea sa fi intrat pe un fagas normal, Peavy schimba iar reteta: riffurile in forta si metalul in viteza sint iar la ordinea zilei pe Unity, dar acest album este cu mult mai mult decit o intoarcere la radacini. As spune ca este o dovada incontestabila de maturitate. Albumul imbina perfect forta cu melodia, este tehnic si antrenant in acelasi timp. Rage nu au fost niciodata mai aproape de perfectiune ca acum.
Incepind cu All I Want si pina la Unity,  intri parca intr-un virtej care nu iti mai lasa timp sa rasufli. Chitara lui Smolski livreaza riff dupa riff care de care mai ucigator, in timp ce Terrana isi dezlantuie masinaria de ritmuri. Deasupra se ridica vocea ragusita a lui Peavy, care pare ca are un simt al melodiei mai dezvoltat ca niciodata, efectiv toate refrenele iti ramin in minte. Nici nu se putea altfel cind mai apar si doi invitati ca Hansi Kűrsch (Blind Guardian, Demons & Wizards) si D.C. Cooper (Silent Force, ex Royal Hunt) care se ocupa de vocile aditionale.
Balansul intre forta si melodie e dozat perfect, dar asta nu e tot. Cei trei instrumentisti gasesc timp sa demonstreze ca sint si extraordinar de tehnici. Nici o piesa nu pastreaza acelasi tempo de la un capat la altul (in afara de Seven Deadly Sins), partitura lui Terrana abunda de breakuri, dar cel mai tare iese in fata Smolski. Atit prin solo-urile extrem de inspirate, dar mai ales prin felul in care reuseste sa fie tehnic, rapid, melodios si violent in acelasi timp. Are un stil de a interpreta atit de exploziv, incit ai impresia ca dintr-un moment in altul chitara o sa-i scape de sub control si o sa inceapa sa cinte singura. In plus face si clapele. Recitalul pe care il da pe instrumentala Unity (atentie insa si la solo-ul lui Terrana) cred ca ii da dreptul sa fie considerat unul dintre cei mai mari chitaristi ai metalului la ora actuala.
Lasind la o parte performantele individuale ale membrilor trupei, Unity este uimitor si pentru ca este rezultatul colaborarii a 3 muzicieni venind din arii culturale foarte diferite. Peavy e german, Smolski - rus si Terrana - american. In plus ei sint de relativ putin timp impreuna: Smolski a venit pe Ghosts ca a doua chitara, Terrana a aterizat abia in 2001. Este greu de imaginat coeziunea pe care acestia o dovedesc pe tot parcursul albumului, efectiv nu-i gasesc nici o fisura oricit as incerca. Ca si cind nu ar fi fost de ajuns, de productie se ocupa arhicunoscutul si omniprezentul Charlie Bauerfeind.
Ei, in conditiile astea, cele 11 piese ale CDului (in varianta standard) sint ireprosabile, nu gasesc vreun punct slab. Daca ar trebui sa evidentiez citeva repere, alegerea mea personala ar fi in primul rind Living My Dream pentru refrenul senzational si Dies Irae pentru atmosfera si pentru impozantul invitat care este White Russian Opera Choir, o piesa care pare parca desprinsa de pe legendarul Lingua mortis.
Imi dau seama ca recenzia asta e extrem de favorabila…Poate vi se pare ca exagerez ? Puneti mina pe album si o sa va spulbere… toate indoielile!
(18.09.2002)

Klawz Nota: 9.5